Unde-s dacii mei viteji Care și când dorm sunt treji, Când ei râd soarele apare Inimile lor sunt Mare Marea Neagră prea mărita Din potop ea pomenita, Munții umerilor lor dreptate Și pădurea bunătate, Lacul, lanul și câmpia A tot dacului-i mândria, Țara-i toată sub a lui picioare Când el cu fruntea sus moare.
Izvor din țara mea s-a scurs Din veacuri dragi de mult apus’ Ș-au dat lumii învățătură Și de suflet și de gură S-au bucurat, au plâns și-au râs Povețele fost-au spus’ Din neam în neam peste tot s-au dus Iar apa dulce a limbii mele A fost uitată fără vrere Dar neamul meu din România […]
Plâns-au neamul viitor De dorul povețelor C-au uitat de unde vin Și de sufletul divin, Dară lor le este frică Și nu știu un’ să se ducă, Însă au pământul lor Și un nesecat izvor Care dă lumii iertare Și gurii îndestulare.
Ce ascunzi tu inima printre nori? Cumva ale tale mistuitoare doruri!? Ce spaimă îți îngrădește firea? Când tu mai presus de toate ești mai dulce decât mierea!? Numai tu ai lacrima așa de dulce Când adie toamna și vara se duce, Cu tine râd, tresar și mă-ndrăgostesc Și tot ce am ție ți le dăruiesc.
Din negura eternului timpul s-a scurs Găsindu-și refugiul pe globul confuz. Sub cortină el joacă pe scena cea mare a vieții Vrăjiți fiind de povestea ce-o zice În mreaja lui el ne prinde, Captivați de trecutu-i, furați de prezent Spre viitor el ne-mpinge Ca mintea s-o-ncurce luându-i liber arbitru. Văzând că-i minciună inima apucă cu […]
Covata în stradă eu azi o scoteam Să pască și vaca la ușa ta Cu tava în fața burghiului eram Când pe sfoara din plastic pictam. Șofranul sub pat și-n dulap povestea Cu buza firavă sforăitul amuțea Când ursul acum bate la inima mea.