Am scăpărat chibritul pentru a aprinde lumânările tortului când focul a început să ardă cu încetinitorul. O clipă de focus prea intens m-am gândit, căci cifra 33 de pe tort mi-a distras atenția.
33?
Nu mă simt de nici o vârstă, chiar dacă atunci când un domn mi-a pupat mâna prima oară m-am simțit ridicol de tânără pentru un asemenea gest.
De ce nu sunt în pas cu lumea să simt cum viața mi se scurge printre degete, clipe sau amintiri?
Este a treia oară când văd cum se oprește timpul.
Prima oară mă învârteam în cerc spre amuzamentul copiilor, când amețeala m-a dezechilibrat cazând pe colacul cu delfini și peștișori aurii.
Atunci am simțit bucuria lucrurilor simple ca având cel mai important rol în joaca de-a viața și măsurile nelimitate de extaz șiroiau din clepsidra necunoscutului.
A doua oară eram concentrată asupra nuanțelor abstracte ale învelișurilor caracterelor cu care ne îmbrăcăm zi de zi. După ce criterii alegem din garderoba amăgirilor noastre, vălul ce ne acoperă în a ne vedea unii pe alții?
Comparam garderoba mea cu a celor de lângă mine fără a mă include justificat sau nu în judecățile aruncate, când planul atenției mele s-a schimbat.
Am părăsit starea învăluită de prezent, într-un acum continuu și nu eu eram cea care mă mișcam, ci toate călătoreau înspre mine.
Ca regina din matcă, aveam instant răspunsurile universului fără prea mare uimire de complexitatea lor ca și când eu le-aș fi inventat.
Nimic nu-mi era necunoscut și în curând aveam la picioare opțiunile vieții ce avea să o trăiesc.
Toate adevărurile ce zac în noi le-am acoperit cu hainele garderobei noastre, pe care le colecționam ca pietricelele în rucsacul de drumeții.
Acum, a treia oară, sorb din cafeaua vieții de la fereastra lui 88 știind că indiferent de vârstă sunt la fel de tânără sau de bătrână mereu.