A fi și a nu fi

Zâmbetul mirosurilor de toamnă mi-a învăluit șirul gândurilor surprinzându-mă contemplând anotimpurile din altă perspectivă.

Anotimpurile sunt ciclice. Cicluri ale pământului, ale ființei Gaia, precum tot ceea ce există este ciclic și nu are timp, cu atât mai mult ființa. Este vie, nu are stare și este în continuă mișcare și transformare.

Un dans elicoidal în infinit. Ca stările și încercările oamenilor cu suișuri și coborâșuri pe o scală nevăzută a timpului inexistent, ale unui acum continuu.

O ritmicitate oscilatorie, ca bătăile inimii, niște impulsuri polare a unei energii văzute dar nerecunoscute, un tic-tac aleatoriu al minții neistovite, un flux și reflux al unui ocean neobosit, un micro și macro univers, un început și un sfârșit, o naștere și o moarte, o clipă și o veșnicie, un simplu adevăr și o enigmă, acest SUNT al posibilităților ciclice variate.

Orice energie este nestatornică, cere mișcare, creează dramă și se hrănește din mișcarea oscilatorie a existenței ei. Variază pe ritmurile contrare până ce înaintează curioasă în incertitudine luminând și exploatând abisurile universurilor.

Un Perpetuum Mobile însuflețit de amintiri și cunoaștere în care singurul scop este de a nu înceta dansul. Un dans moștenit și transpus într-o existență oarbă și furată de scop, abătută de la oscilație pentru ca valorile să se expandeze întru a crea o vibrație mai mare pe scările ambilor poli.

O mișcare de geniu a energiei potente care nu este umbrită de prejudecăți, reguli, acceptări, perfecțiune sau abstract.

Un joc care are la bază frica și curajul, minciuna și adevărul, îngerul și demonul, urâtul și frumosul, căldura și frigul, ura și iubirea, trecutul și viitorul, victima și făptașul, ființa și neființa, amintirea și uitarea, obediența și răzvrătirea, complexitatea și simplitatea, liniștea și neliniștea, focul și apa, pământul și aerul, ziua și noaptea, luna și soarele, albul și negrul, femininul și masculinul, pacea și războiul, totul și nimicul.

Cu cât poli sunt mai îndepărtați cu atât oscilația este mai mare dar mai lentă, iar de sunt mai apropiați mișcarea pare rapidă, dar energia este mai mică. Noi ne mișcăm ca furnicile față de soare, în timp ce acesta pare că stă în loc pentru noi, mișcându-se la rândul său ca o furnică în univers.

Ș-atunci, cine sunt eu?

Eu sunt energia în mișcare.
Indiferent de poli, de reguli, de cunoștințe sau amintiri … SUNT.

Suntem atrași de energiile care ne cer, care ne cheamă și ne absorb în vibrația lor ducând ștafeta mai departe până ce următorul val va continua mișcarea oscilatorie a energiei.

Ștafeta energiei o voi lăsa moștenire, un mister sau fapt ce nu credeam a-l afla.

Leave a Reply