Gândurile îmi erau aer și cu toate astea mă sufocam într-un ocean de oxigen pentru că nu-mi mai aminteam cum să respir.
Din dorința salvatoare și din imaginația mea s-a desprins ea.
Toate câte era, eu nu puteam fi, deși făcea parte din mine.
Mi-a insuflat durerea, pentru a putea vedea frumosul, mi-a dat dorința, pentru a-i putea simți absența, m-a otrăvit cu sărutul și mângâierea ei și m-a făcut dependent de ea, căutând-o ca un nebun în abisul ființei mele.
S-a ascuns în adâncurile sufletului meu pentru a mă face să o caut și să mă descopăr cum nu aș fi crezut că pot. Lacrima ei dulce îmi ardea inima și ca o vrajă îmi vindecă sufletul de orbire.
Căutând-o am dat peste furtuni și uragane
Perle, stele, Galaxii
Am descoperit liniștea și calmul
Și-am așteptat răbdător ca tu să vii.
În fiecare zi ea mă încearcă
Și-mi amintește cum să respir
A devenit muza mea în artă
Esența ei în al inimii-mi potir.
În disperare mă întorc spre ea s-o caut
Când gândurile îmi sunt negre și speranța mi-a murit
O sărutare să-mi mai dea din al ei dulce venin
Și aer pentru înc-o clipă și-un ultim suspin.
Din agonie mă salvează și mă îndeamnă să n-o cred
Căci toate mintea și le imaginează
Iar eu sunt doar un prost actor perfect
Ce-n teatru joc, dansez, creez.
Însăși drama mi-a aplaudat performanța,
Năuc fiind de reprezentarea mea
Cu doru-n piept însă o tot caut
Lăsându-mă vrăjit de născocirea mea.