În care dintre universuri nu suntem ființe? Și cum de-am uitat să fim noi?

Când mă uit la mâna mea, la vene, amprentele și puful degetelor îmi dau seama ce miracol al creației sunt. Cu simțul îndeletnicirilor, mână a puterii dar și a alinării, blândețea mânuirii oului dar și fermitatea tăierii lemnelor.

Sunt expresia creației, perfectă în experiența existentei mele unde pot să fiu orice sau tot, chiar și nimic.

De aș fi ales ce vreau să simt, nu aș fi vrut eu totul oare?  De ce mă plâng acum, am uitat ce am ales și cine sunt? Poate nu aveam să simt altfel decât uitând cine am fost, dar atunci cine sunt eu acum?

Vreme de secole am pășit pământul și am strâns simțiri felurite, având mereu câte un însoțitor lângă mine: curiozitatea, răutatea, blândețea și de cele mai multe ori frica.

Ce simțire este frica și ce mă învață ea să nu fac, să nu simt? De ce o tot iau după mine? Nu știe oare că nu mai am nevoie de ea? Poate ca-m uitat să nu-mi mai fie frică.

De ce mi-ar fi oare, când eu sunt totul și ea este doar o părticică din mine!?

I AM THAT, I AM

Eu sunt gândul și piciorul,
Sunt paharul și ulciorul
Sunt și peștele din apă
Și tabloul din ramă
Sunt și frica și furnica
Și omătul și pisica.
 
I am that life, that smell, that road
That smile and the tiger’s roar
The mist, the sun, the summer breeze
I am what tomorrow brings.
 
Je suis cette vers, la rime, le tone
Je suis l’amour dans ta coeur
Le vent, la langue de ton parole
Je suis la muse de créateurs.
 
Yo soy el niño que sonrísa
El tiempo que no me olvida
El sentir de alegría, el poder de euforia
Yo soy todos y tambien nada, y después una cualquiera.

 

Leave a Reply