Din negura eternului timpul s-a scurs
Găsindu-și refugiul pe globul confuz.
Sub cortină el joacă pe scena cea mare a vieții
Vrăjiți fiind de povestea ce-o zice
În mreaja lui el ne prinde,
Captivați de trecutu-i, furați de prezent
Spre viitor el ne-mpinge
Ca mintea s-o-ncurce luându-i liber arbitru.
Văzând că-i minciună inima apucă cu dinții
Tânjește, se zbate, îi imploră minții
Știind că-i eternă, ea-și caută ritmul
Ș-aplaudă veselă la final, TIMPUL.