Drumeția

Pe când admira luminișul cerului printre picurii de ploaie și printre frunzele copacilor, un gând copilăresc îi fugii prin minte: „Ce-ar fi dacă … dacă nu ar mai exista reguli, constrângeri și limitări impuse și-am putea face tot ce inima ne cere?!”

Fără să mai treacă clipe, se hotărî să pună la încercare naiva descoperire și l-a sunat să-l invite la o drumeție cu rucsacul.

Nu peste mult timp cățărau împreună prin pădurea deasă, muntele ce anevoios se lăsa cucerit. Nu erau singurii care urmau un drum care semăna mai bine cu un pelerinaj, căci descoperiră împreună forța, ambiția, voința și frumusețea celuilalt.

Au poposit în vârf de munte și fără să bage de seamă, absorbiți fiind de natura măreață ce-i înconjura cât și unul de celalalt, timpul trecuse și amurgul începuse să-și facă vraja.

Fără alte planuri și posibilități de coborâre, au decis să înnopteze la cabana turistică din apropiere. Cabana era mai mult pentru cei ce voiau să servească un aer proaspăt, o apă rece de izvor sau o cană cu vin fiert, căci nu era foarte mare și cu siguranță nu se putea numi hotel, dar era perfectă la nevoie.

Rugămințile lor fierbinți de a înnopta acolo au amuzat gazda, căci singura cameră pentru ocazii diverse și neașteptate ca aceasta era aproape plină. Camera tip „armată” era destul de încăpătoare pentru douăzeci și ceva de paturi suprapuse împrăștiate în întreaga încăpere.

Muncitori sezonieri, personalul angajat cât și alți câțiva drumeți amețiți își găsiseră împreună adăpost în acea seară.

Patul disponibil era unul, cel de jos, de-o singură persoană având o pernă și-o pătură cu foarte multe amintiri, la care urma să se mai adune multe altele.

Un pic timizi și stânjeniți aveau să împartă aceiași pernă cu vise, bucurându-se amândoi în secret de conjunctura în care se aflau.

Minutele ce treceau adunau din ce în ce mai multe stele pe cerul senin cu luna-n colțuri, iar ei rămăseseră singurii din salon care parcă nu voiau să-și trădeze dorința de a-și șopti noapte bună!

După ce au convenit că ar fi bine să meargă la somn cât mai curând pentru a nu-i deranja mai târziu pe ceilalți ocupanți ai camerei, tiptil-tiptil și-au urmat drumul spre patul lor.

Au găsit situația amuzantă, neavând loc în pat decât dacă se țineau în brațe și așa el îi șopti la ureche :

– Noapte bună!

Neavând cum să-i răspundă altfel, ea a dat aprobator din cap. Îi simțea respirația printre firele de păr și fără să-și dea seama inima i-a luat-o înainte.
Căldura emanată din corpurile lor lăsa loc tărâmului fanteziilor să-l înlocuiască pe cel al viselor.

Curând ea s-a întors ca o sirenă și i-a șoptit:

– Decât să stăm amândoi treji aici, mai bine hai să ieșim afară să ne plimbăm.

Au ieșit scăpând de tensiunea care se strânsese între ei dar și de sforăiturile unora.

– Ce noapte frumoasă, nu crezi?! spuse visătoarea din ea în timp ce făcu o piruetă.

El tăcea.

L-a luat de mână și l-a sărutat îndelung. Dacă buzele lor nu ar fi arzând de setea celuilalt, frigul cu siguranță le-ar fi crăpat.

– Te joci cu mine? a întrebat-o.
– Dar ce e viața dacă nu o joacă?!

Acea noapte o vedem în chipul fetei noastre care ne amintește tot timpul să trăim clipa.

Leave a Reply