Victoria întindea rufele când începu să plouă și se gândi cum se face că în ziua în care spală mai mereu începe ploaia. Gândul ii trecu repede căci nu părea să o necăjească. Viața la țară îi readuse liniștea și bucuria lucrurilor simple.
Zbuciumul anilor petrecuți la oraș nu au împlinito cum spera, dar nu a regretat niciodată nici un moment bun sau rău petrecut în viața ei.
A căutat să aibă totul în viață și nu s-a ales cu nimic, așa cum cred vecinii, dar nimeni nu știe ce colecție bogată de amintiri, simțiri și lacrimi a strâns.
Era început de iarnă când la o petrecere aniversară a cunoscuto pe Lili, o verișoară de-a gazdei din partea tatălui. S-au împrietenit degrabă cum fac fetele când vorbesc de filme, pantofi, pisici sau dietă. A mai întâlnito de Revelion și de 1 Mai-ul petrecut la mare.
Ce vacanță avea să fie.
Drumurile cu trenul în gașcă erau cele mai distractive, nebăgând de seamă nici când trece timpul dar nici dacă trenul a avut întârziere.
Într-un vagon se cânta la chitară, într-altul se discuta intens despre cine cu cine se combină, în altul se dormea și tot așa. Aveai de unde alege.
Lili citea în vagonul de somnoroși când am intrat după ce locul din fața ei a fost eliberat de un zombi petrecăreț. Nici nu știu dacă m-a văzut, fiind interesată se pare de intriga cărții pentru că ochii mari cât cepele se plimbau dintr-o parte în alta a paginii la fel ca la vizionarea unei partide de tenis.
Parul șaten și drept, statura mică și nasul bulbucat nu o făcea să iasă în evidență. Însă privirea îi era diferită. Când vorbeai cu ea parcă îți sorbea cuvintele indiferent de ce spuneai.
Percepea sensul vorbelor rostite cu alt simț, parcă își însușea cuvintele ca atunci când îmbraci un dres fin.
Am ațipit gândindu-mă la mirosul mării și nisipul ce aveam să-l simt sub tălpi.
Cu puțin timp înainte de a ajunge m-am trezit învelită cu un pulovăr ce mirosea a fum de țigară.
Gașca voioasă a luat-o cântând la pas către mica casă cocheta ce o închiriasem, nu departe de plajă și la un preț rezonabil pentru două persoane pe metru pătrat. Paturile erau puține și aranjarea în camere pentru cele 4 zile cât avea să stăm s-a făcut după criterii de sex, relații familiale, de cupluri, cupluri în devenire și tot așa.. dar într-un final am ajuns să dormim claie peste grămadă.
Marea era la fel ca-ntotdeauna, fericită să mă vadă sau poate era doar oglindirea simțirilor mele. Mirosul, briza, scoicile … ca nici o alta senzație, adunând la fiecare revedere gândurile, dorințele și dorurile vieții.
Poate culorile cerului, frigul dimineții sau ochii ei căprui m-au făcut să o sărut pe când așteptam împreuna răsăritul, râzând de gafele existentei noastre în efortul de a nu ațipi și pierde momentul.
Realizarea acțiunii și a liniștii scurse m-au pleznit în față ca valurile ce lovesc cu putere stabilopozii digurilor. De unde apăruse liniștea dinaintea furtunii? când s-au strecurat ochii ei în dorințele inimii mele?
Înainte să mă gândesc la reacția ei, ochii i se umplură de lacrimi.
Ce-am făcut!? mă gândesc ca pentru mine, ce egoista sunt! nu m-am gândit deloc la ea.
Nici nu am apucat să-mi cer iertare când mi-a spus ca e bolnavă și că avea să moară și că îi pare rău că nu avea cum să vadă unde duce momentul ce tocmai îl împărțisem.
Aș fi luat-o în brațe și i-aș fi promis veșnicia, dar nu puteam să simt decât ciudă.
În liniște am privit răsăritul împreună cu un sentiment de sfârșit fără de-nceput și cu fiecare început alt sfârșit.
Da, Victoria nu avea nici un regret! Chiar dacă partenera de viață murise cu doi ani în urmă, strânsese în cei 4 ani împreuna povești pentru o viață.