Căutam pe internet rochii de mireasă. Poate căutam modelele preferate sau poate mă uitam orientativ după prețuri. În panică sau probabil în dezinteres de subiect, am cumpărat o rochie mai ieftinuță gândindu-mă că ce atâta tam-tam și vânzoleala pentru o rochie?! După care pe semne că mi-au venit mințile la cap căci am găsit un model care m-a încântat. Era frumoasa așa că am cumpărat-o și pe aceia, pe care din motive nebănuite am lăsat-o acasă la socrii.
Toate lucrurile fiind aranjate și puse la punct, cu puțin timp înaintea nuntii gândul și fiorul rece îmi cutremură imaginea făcându-mă să mă răzgândesc și colac peste pupăza să fug și cu alt băiat.
Dilema mare era că rochia frumoasă am lăsat-o la socrii și se pare că era importantă în fuga amoroasă apărută pare-se din neant.
Cum nimic nu mai conta și știind că mai aveam rochia cea ieftină la îndemână, am îmbrăcato și am rugat-o pe mama să ne ducă cu mașina. Cum ghinioanele vin câte 3 odată, mașina noastră era bușită și pusă pachet într-o dubă închiriată pentru a o duce la reparat. Neavând altă opțiune, am concluzionat că și duba era bună. În definitiv tot mașină este, tot acolo ne duce, așa că ne-am îmbarcat în graba noastră de a fugi să ne căsătorim pe ascuns.
Mama nefiind obișnuită cu dubița, fuga s-a transformat într-o mare coloană de mașini claxonând în spatele nostru. Când de odată îmi dau seama că mama nu are permis, nici măcar nu știe să conducă. Transpirația fugii și a emoțiilor mi-a înghețat și respirația.
Trezindu-mă am oftat ușurată. Pfiu, a fost doar un coșmar!