Aș vrea să scriu despre nimic, pentru că în nimic este totul.
De mică mă întrebam de ce nu sunt un geniu, de ce nu le știu pe toate, de ce nu am răspunsuri inteligente, prompte sau măcar niște răspunsuri. Nu aveam nimic și nu înțelegeam de ce. Când aveam cea mai mare nevoie de o idee, o descoperire, o ingeniozitate … totul era alb, sau negru, sau vid sau orice altceva decât ceva.
Cum de încă trăiesc cu atâta nimic în gând nici nu pot să încerc să explic.
Nimicul a făcut și face o vastă parte din mintea mea încât aș scrie pagini despre el, poate pentru a distrage atenția asupra a ce el reprezintă sau tocmai pentru că nu am altceva de spus.
Nimicul mă face să fiu cine sunt. Fără lupta din mine pentru a înțelege nimicul, cine aș mai fi? Sunt deci nimic … dar în nimic constă enigma pentru că astfel pot fi oricine și ce opțiune mai bună ar mai fi, decât totul. Dar dacă ești nimic ai putea fi chiar și totul și așa am dezlegat adevăratul mister din sintagma: „Totul sau nimic” . Eu vreau nimic pentru a avea și totul, avându-le astfel pe amândouă.
Și încă nu am scris totul despre nimic.
Nimicul nu a fost relevant până de curând și nu din cauza crizei sau a lipsurilor de tot felul, ci pentru că el în sine a lăsat loc pentru a gândi tot, de la primele „de ce”-uri ale copilăriei până la „de ce nu” sau „de ce da” ale vieții.
Nimicul m-a învățat să aștept câteva clipe mai mult pentru a răspunde, a acționa, a scrie sau pentru a ignora.
Nimicul mă gândeam că este pentru încuiați, poate pentru unii încă o fi, mă gândeam¿ căci atunci când cauți în minte răspunsul, el trebuie să fie acolo, credeam că e al meu, că mă definește, că dacă nu-l am, nu sunt. Dar târziu când am început să caut prin inspirație, nimicul s-a grăbit să stea liniștit pentru ca răspunsurile să vină la mine, cuvintele să capete contur și frazele formă.
Cu fiecare clipă de nimic, m-am descoperit pe mine.
Nu am nevoie de nimic pentru a ști cine sunt
Nimic nu mă definește, nici vorbă sau gând
Ochi, culoare, trup sau veșmânt
Sunt poate doar nimicul gând din amintirea ta
Eu sau tu, suntem oglindirea nimicuia
Fractali din lumea nevăzută
Unde din nimic totul abundă
Găuri Negre … Galaxii
Spații goale … poezii
Las nimicul și-ți va da
Gânduri pentru cugetarea mea.
Mai bine Post Scriptum decât Post Mortem:
Nimicul mă face să fiu cine sunt, atomii fiind 99,99% spațiu gol și fără limite. Ei nu se ating niciodată ci doar sunt afectați de diferite forțe, unde ce se răspândesc în locația lor spațială cu repeziciune, făcând ca suprapunerea lor în timp să fie percepută de creierele noastre ca atingere. Când doi atomi se apropie unul de altul, cochiliile lor de electroni îi împing înapoi unul la altul, noi de fapt neatingându-ne deloc.
Și spun iar, nimicul mă face să fiu cine sunt. Creatorul a făcut lumea și omul din nimic … după chipul și asemănarea sa.
Și poate etimologia lui nimic este NUMIC, care nu e mic deci poate fi mare.