Suntem niște extra..tereștrii care din dorința de a trăi o realitate omenească am creat iluzia liberului arbitru.
Eram la mare cu familia când încă nu erau la modă șezlongurile ci aveam cearceaful prin care simțeam nisipul fierbinte al plajei și auzeam „de ce”-urile interesante ale copiilor ce-și puneau în dificultate părinții, auzeam valurile ce se spărgeau de diguri, murmurul scoicilor de la malul apei și strigătul vânzătoarei de porumb fiert.
Pe atunci nu stăteam la plajă în soarele amiezii, iar seara o petreceam la spectacolele din aer liber, minigolf, plimbări pe faleză sau la restaurantele ce găzduiau romanțieri autohtoni.
De fiecare dată vremea ținea cu noi, iar valurile erau deliciul tuturor.
Unde au dispărut valurile ce te făceau să te rostogolești pe sub apă?
Ca niște ființe autotrofe ne trezeam de dimineață să prindem hrana perfectă, ca pe la prânz să ne facem siesta prin parcurile răcoroase, dar mai înainte de a pleca ne prindeam la joc cu valurile ce ne provocau să intrăm în mreaja lor.
Era o zi ca oricare alta, cu zumzetul plajei ce te făcea să simți că ai oprit timpul în loc doar pentru tine, lăsându-i pe toți ceilalți în nepăsarea trecerii vremii.
Acum însă avea să fie diferit.
Nu numai că marea ne chema în ea, dar valurile ca o forță, o energie necunoscută și nestăvilită ca o sete de tot, ne împingeau în abisul mării. Să fi fost oare dorința nebună a mării de a ne lua la ea, sau un test de supraviețuire, sau poate o încercare de a ne aminti de puterile ființei noastre? Cel mai posibil, pentru că avea să-mi dau seama scufundată fiind în neputința realității, că dincolo de nemărginirea apei stă puterea voinței mele de a-mi salva familia.
Nu am oprit timpul în loc și nici nu am despărțit apele în două, dar am descoperit în câțiva ani, trecând peste judecățile și prejudecățile societății moderne, că totul există deja și singurii care învață suntem noi și ce anume învățăm se găsește deja în interiorul nostru.
Certitudinea adevărului infinit există dincolo de timp, dar timpul creează iluzia liberului arbitru, iară lucrurile care sunt deja prezente în manifestare îți dau impresia de magie.
Am uitat că suntem magici și cum să fim magicieni…