Povestea începe aici.
Fetele se ridicară deasupra copacilor și iuţiră zborul, nu mai era mult până la începutul întrunirii.
Roslin era nerăbdătoare şi licurea de colo-colo în jurul mamei ei pentru a-şi mai potoli emoţiile.
– Mamă?
– Da prinţesă.
– Ce este în acel plic?
– Sunt cuvintele care trebuiesc rostite pentru a putea intra în Protectorat.
– Rerseber tim glutin?
– Poftim? Ce spui acolo prinţesă?
– Cuvintele ce trebuiesc rostite, mi le-ai spus acum trei ani. Ai spus că sunt foarte importante şi să nu le uit. Dacă păţeşti ceva să caut ajutor fără ezitare la Protectorat.
Emerald deschise plicul, citi pe foița aurie ce se zbătea în vânt şi roşii. Niciodată nu reuşise să reţină acele cuvinte fără sens, acesta era şi motivul pentru care încă mai păstra plicul…
Roslin chicoti.
– Înseamnă “protejaţii pe cei slabi”, este limba veche a nucilor.
– Asta explică multe, spuse Emeral, ca pentru ea, apoi își ridică privirea mândră către fetiţa ei.
– La ce te referi, întrebă copila?
– O să vezi prinţesă.
Trecură cu viteză prin pădurea plină de stejari, care se unduiau şi își roteau coroana în momentul în care zburau prin dreptul lor. Apoi peste un lan de floarea soarelui. Plantele le priveau curioase, întrebându-se dacă s-a întâmplat ceva, discutând între ele, fără a avea curajul să le întrerupă.
Parcă împinsă de acest elan general Roslin spuse:
– Ai reuşit să afli ceva?
– Tot ce am aflat este că au fost chemați reprezentanţii tuturor caselor, deci putem presupune că s-a întâmplat ceva foarte grav.
La auzul acestor cuvinte florile din vecinătatea lor exclamară impacientate și începură imediat să dea vestea mai departe. Văzut de sus lanul părea un lac plin de cercuri galbene în mijlocul căruia cineva a aruncat un bolovan. Știrea undă avu nevoie doar de o clipită pentru a atinge malurile. Toate florile erau la curent cu cele spuse de Emeral şi lanul prinse viață, un zgomot de frunze bătute de vânt se ridică până la ele.
– Toţi reprezentanţii… repetă Roslin, nevenindu-i să creadă, îi va cunoaşte în aceeaşi seară pe toţi marii campioni şi eroi despre care a auzit atâtea poveşti şi legende.
– Da Roslin, toţi, răspunse mama ei cu gravitate, spiridușii, zânele, îngerii chiar şi fantomele au fost chemate.
Copila tăcu încercând să-şi imagineze ce putea fi atât de grav încât să fie nevoie de toate forţele Protectoratului.
Fetele îşi continuară drumul în liniște, poate şi datorită faptului că florile de sub ele nu mai şuşoteau, mai degrabă păreau speriate de ce auziseră. În scurt timp lăsară și lanul de floarea soarelui în urmă zburând acum pe cursul unui pârâu ce-şi croise drum prin pădurea ce se îndesea și devenea din ce în ce mai întunecată o dată cu apropierea de izvor. Emeral scoase plicul și mai citi o dată cuvintele scrise pe foița aurie. Încercă să le memoreze, în timp ce ocolea crenguţele care nu mai aveau timp să se ferească din calea lor.
Emeral era o zână a naturii şi deşi încă tânără şi puţin distrată, era una dintre cele mai respectate zâne în viaţă. Printre puţinele care a reușit să treacă peste cinci cicli fără probleme majore, ajutată poate şi de incredibila ei intuiţie. Ca majoritatea zânelor naturii, emana o lumină verde în timpul zborului, lumină care trecea fără probleme prin rochiţa ei de voal turcoaz, din care se desprindeau mereu șuvițe ce pluteau prin aer căutând plante şi animale rănite sau bolnave. O vrăjise chiar ea punând atât de mult suflet în acea incantaţie încât în scurt timp mulţi au început să râvnească la puterea rochiței vindecătoare. Ce nimeni nu ştia era faptul că Roslin aruncase un farmec în jurul rochiței şi aceasta îşi pierdea puterea dacă nu era purtată de mama ei. Nu-i spusese pentru că Emeral gândea că oricine este atât de disperat încât să încerce să o fure merită ajutat…
Roslin era o zână a soarelui, singura născută în acest secol şi un motiv de bucurie şi incertitudine în lumea Protectoratului. De fiecare dată când o zână a soarelui făcea ochi, urma o perioadă de schimbare şi fortificare a puterilor sufletelor lumii spiritelor. Nu puteai face mereu o legătura directă între aceste schimbări şi zânele aurii, dar toţi au observat că se produceau numai când una sau mai multe erau în viaţă. La aflarea veştii nașterii lui Roslin mulţi s-au bucurat dar poate la fel de mulţi au fost cuprinşi de panică. Îndeosebi îngerii, conservatori din fire, adepți ai stabilității seculare. La polul opus se aflau fantomele care erau de părere că modul de gândire al Protectoratului era învechit şi pentru a supraviețui trebuiau luate de urgenţă măsuri adaptate lumii în care trăiau.
Poate că această atenţie dată zânelor soarelui se datora şi faptului că erau singurele care puteau face vrăji instinctiv fără a spune o incantaţie sau ajutate de obiecte magice. Roslin nu trebuia decât să se gândească la un lucru pentru a se întâmpla. O abilitate care i-a dat multe bătăi de cap mamei ei, mai mereu surprinsă de cum un copil atât de mic putea mişca obiecte precum copaci sau case întregi, sau de cum Roslin apărea și dispărea pe neaşteptate în cele mai interesante locuri.
– Rerseber tim glutin, spuse Emeral într-o şoaptă şi ţinând-o de mână pe Roslin intrară în izvor dispărând în pământ.
Totul păru că se roteşte odată cu ele şi în aceeași clipă se iviră în mijlocul unui câmp plin de iriși mov ce păreau fosforescenţi sub lumina puternică a lunii. Roslin privi în urmă spre un arc mare de lemn acoperit aproape în întregime de plante şi pomi. Câmpul era înconjurat din toate direcţiile de o pădure deasă şi înaltă, dar și de alte arce, porţi, prin care-și făceau apariția zeci de zâne, spiriduşi şi fantome.
Toţi se grăbeau spre centrul câmpului unde cinci nuci formau un mare cerc și îşi etalau falnici coroanele.
Mica zână nu mai văzuse niciodată atâtea suflete la un loc şi se opri pentru a admira priveliştea. Observă că îngerii cu aripile lor aurii ocupaseră deja o latură naturală a arenei ocupând aproape tot spațiul dintre doi nuci.
Erau singurii care nu mai apăreau prin acele porţi, ajunseseră mult mai devreme decât ceilalţi. Aşteptau demni venirea tuturor fără să se aşeze, doar unele fete mai tinere îşi strânseseră aripile în jurul corpului pentru a se încălzi. O postură care le sublinia delicateţea și frumusețea.
Aproape nici unul nu vorbea şi totul părea ireal în lumina galbenă degajată de aripi, până şi vântul părea că a încetat să mai bată în jurul lor.
Zânele, străluceau în noapte, o adevărată paradă a modei desfăşurându-se în faţă ei. Zânele apei cu lumina lor albastra și rochițele vaporoase sau şalurile bleu. Zânele roşi, după părerea multora, cele mai frumoase dintre toate, majoritatea semănând cu ea, îşi purtau mândre rochiţele negre, violet, aurii chiar și roz, fiind singurele care nu considerau necesar să se îmbrace în culoarea ce o radiau. Cea a focului. Apoi, protectoarele naturii, toate îmbrăcate în diferite nuanțe de verde. De la crudul lămâilor necoapte și până la sumbrul mugurilor de pin. Multe o salutau vesele pe mama ei dar majoritatea se ocupau de refacerea irişilor ce fuseseră rupţi sau calcaţi de spiriduşi. Observă cum rochița mamei ei prinse viaţă și zeci de şuviţe se luau la întrecere cu celelalte zâne. Mai rare şi parcă cele mai deosebite erau zânele aerului, albe şi diafane. Aveau fustiţe lungi, de culoarea zăpezii sau a laptelui, din voal sau mătase şi bluziţe brodate cu auriu şi galben ce tăiau lumina ce o împrăştiau în jurul lor.
Atenţia îi fu apoi atrasă de spiriduşi şi de fantome. Spiriduşii aveau cam jumătate de metru şi se îndreptau cârcotind către porţiunea rezervată lor din mijlocul câmpului, nu dădeau nici o atenţie celorlalţi fiind total indiferenţi la tot ce se întâmplă. Majoritatea erau urâți și zbârciți, îmbrăcați doar cu pantaloni sau tricouri lungi cârpite. Erau maro, cei de grădină, erau gri, cei ai aleilor și potecilor, albi, cei ai caselor, şi cei mai rari cei negri, ai peșterilor şi ai pivniţelor.
Fantomele erau transparente, cețoase, cu un aer sinistru şi apăsător. Unele mergeau liniştite trecând cu totul prin irişi şi iarbă. Altele preferau să înainteze plutind undeva la zece centimetri deasupra solului. Erau înalte, aproape la fel de înalte ca îngerii…
– Roslin, hai! Îi spuse mama ei. Aducând-o înapoi.
Copila o ascultă şi o urmă în tăcere spre locul rezervat zânelor.
Aproape toate locurile erau ocupate…