Da, în liniștea minții mele
Cuvintele se-ntrec pe ele
Încearcă toate să ajungă
În pana ce nu le alungă.
Ce magic dar al inimii
Când am rugat-o să mă ajute
Îndată s-a grăbit a-mi trimite
Răspunsuri clare și mărunte
Spre a le putea pătrunde.
Universul se așterne la picioare
Pe când ceața din gând dispare
A așteptat, căci are timp
Dorind să fie descoperit.
Un pic de liniște a prins
Când mintea calea i-a deschis
Și-și face loc încetișor
Pe placu-mi dorințelor.
“Nu trebuie să părăsești camera. Este suficient să rămâi așezat la masă și să asculți. Nu trebuie nici măcar să asculți; este suficient să aștepți. Nu trebuie nici măcar să aștepți; este suficient să înveți să rămâi liniștit, și împăcat, și solitar, iar lumea ți se va oferi singură și de bunăvoie. Ea nu are de ales: se va revela singură, în extaz, la picioarele tale.”
Franz Kafka