Am părăsit spitalul imediat ce mi-au spus că rănile sunt superficiale și după ce mi-au dat câteva calmante.
Nu mă așteptam să-l mai întâlnesc la ieșirea din spital știind că este căutat de poliție dar mai ales datorită situației ciudate în care ne regăseam.
Când l-am cunoscut cu trei ani în urma (cred), lucra la restaurantul hotelului unde mi-am serbat majoratul. L-am întâlnit pe scările ce duceau spre parcare când coboram să iau taxiul, stătea pe trepte și fuma o țigară. M-a invitat să stau lângă el să aștept taxiul văzându-mă cocoțată pe tocurile ce se potriveau cu ținuta aniversară.
Am schimbat câteva politețuri și cum taxiul întârzia să apară am aflat că era în anul doi la politehnică și că lucra în weekend să strângă bani pentru un proiect ce voia să-l facă.
Ne-am împrietenit pe Facebook și aia a fost, îl ștersesem din memorie. Însă când am postat pozele de la petrecere, mi-a trimis un mesaj privat și de acolo a început povestea noastră.
Ne-am îndrăgostit imediat unul de celalalt iar în câteva luni eram nedespărțiți.
Îmi plăcea să-i ascult poveștile, teoriile, descoperirile .. avea un dar de a spune cea mai complicată teorie ca pe-o poezie.
Așa a început să-mi spună de proiectul ce se pregătea a-l începe. Inițial am zis că-i nebun, pentru că voia să construiască o mașinărie a timpului. M-a liniștit și mi-a explicat în parcursul a câtorva săptămâni ideea ce avea s-o înțeleg și accept, contribuind la finanțarea complexului mecanism care era în stadiul de schiță.
De mic avea visul ăsta, de la primul déjà-vu când sâmbătă fiind, trezit de mirosul de clătite, mama lui îi bătu în ușa să vină la masă dacă mai voia să prindă ceva. Fără să se-mpotrivească știa ce avea să se întâmple când frate-său fură toată farfuria de clătite de sub nas. Liniștit ca într-un film văzut cu încetinitorul, aștepta farfuria ce mama lui o puse d’oparte pentru el.
Cum familia lui nu-i susținea ideile, ba chiar din potrivă, a ținut totul secret.
L-am încurajat și am pornit împreună pe drumul ce avea să fie promițător, urmând ca în câteva luni să facem primul experiment.
Mare ne-a fost mirarea când mărul pe care l-am proiectat în timp a ajuns după două săptămâni de decepții, pe platoul de lansare la fel de roșu precum l-am trimis.
Ce uimire și fericire ne-a cuprins și ne-a întregit ființa și relația. Șocați și curioși ca niște copii de un act de magie, am încercat iar experimentul cu două fructe și tot așa până am reușit să controlăm și îmbunătățim manipularea mașinăriei.
În cele din urmă am devenit proprii noștri subiecți. Cu pregătiri, planuri, repetări și sincronizări ne-am aventurat în ceea ce avea să fie cea mai terifiantă și în același timp fascinantă experiență.
Senzația pe care am simțit-o era precum căderea libera din vis, până ce mintea s-a acomodat cu sentimentul iar atunci am început să zbor.. ca prin niște nori de lumină, dar plini cu informație palpabilă ce parcă aștepta acolo să fie descoperită și accesată. Eram purtată printre ei și-mi făceau cale liberă spre destinația mea, căci altfel m-aș fi oprit să-i ating, miros, respir.
Ca de la un moment la altul, ajunsesem în aceiași cameră și dacă nu mi-aș fi amintit călătoria, nu aș fi știut dacă m-am mișcat din loc.
L-am strigat pe Cezar nefiind sigură de ce tocmai se petrecuse, când o voce matură cu fața gravă mi-a răspuns. Ne uitam amândoi la niște năluci nevenindu-ne a crede, dar am fost treziți în scurt timp de sunetele sirenelor.
M-a înfășcat de mână ș-am fugit prin ieșirea din spate a căminelor labirint. În fugă mi-a explicat că eram dispărută de optsprezece zile iar el era suspect în dispariția mea.
Nu mai înțelegeam nimic. Eram în viitor sau m-am întors în trecut?
Încerca să mă ducă într-un loc sigur ca el să nu fie implicat și cercetat de frică că i-ar descoperi și închide proiectul. Fabricase o poveste despre lipsa mea, iar acum trebuia să mă ducă în locul în care urma să fiu găsită, însă planul i-a fost dat peste cap când am căzut într-o gaură de puț acoperită cu câteva crengi.
Am avut noroc că nu am căzut cu totul dar mă lovisem la cap și-mi curgea mult sânge. Din cauza recentelor evenimente, descoperiri și a adrenalinei, nu simțeam nimic dar Cezar a insistat să mergem la spital.
Mi-a spus că totul o să fie bine, că mă iubește și că mă va aștepta mereu…