– Vreau să mă întorc la ea, spuse băiatul privindu-i pantofii cu vârf ascuțit.
– Ai avut noroc că ai căzut în lacul adânc de munte de lângă cabană și că Frintz, morsa, și-a dat seama că nu ești un pește și te-a adus la mine. Frintz nu mănâncă decât pește dar și-a pierdut vederea și mai greșește din când în când. Odată, era nervos că nu reușea să mestece un păstrăv, dar de fapt ronțăia Ia o cizmă de cauciuc.
– Mă poți ajuta să ajung înapoi Ia prietena mea, întrebă băiatul?
Piticul îl privi cu îndoiala și parcă dorea să-i spună ceva ce nu-i poate spune.
– De ajutat te ajut, zise el, dar te pun în gardă de acum. Dacă vei avea puterea să te întorci pe tărâmul tău asta nu înseamnă că și fetița ta va fi acolo. A fost azvârlită în lumea de dincolo de flori și poate nu a avut norocul tău. Nu mai bine rămâi ca ucenic la mine? Te voi plăti cu câte o monedă de argint turcească pe săptămână.
– Oriunde ar fi mă voi duce să o caut! Stărui băiatul.
– Văd că nu ești tipul de persoană care poate fi exploatată, îmi place asta Ia tine. Dar ar fi neechitabil, continuă piticul, să te ajut fără ca tu să faci ceva pentru mine.
Băiatul încercă să-și dea seama cum a ajuns în această situație foarte complicată și se ridică în picioare. Nu mai așteptă formarea ideilor:
– Spune-mi cu ce te pot ajuta.
– Ei bine… tot ce trebuie să faci e să-mi găsești vaca mare și grasă ce tocmai a intrat în grevă. S-a emancipat spunând că ce creez eu poate să facă ea și singură și nu vrea să mai rămână dacă tot câștigul îmi revine mie. Nu știu ce vrea să facă cu banii, aici avea tot ce-și dorea, vreau să o împaci și să o aduci înapoi acasă.
– Știi încotro a luat-o? întrebă băiatul.
– Spre miază noapte, răspunse Ramon.
Băiatul își luă la revedere de la Ramon și cu puterea dragostei în vene plecă în căutarea vacii cea grasă.
Merse ce merse până ajunse în dreptul unui teren cultivat cu in, părea că nu se mai termină, părea că nu putea fi numărat nici în hectare de mult ce era. Dar iubirea îi dădea putere și-l împingea de Ia spate.
Umblă încă o zi și parcă îi păru că are o vedenie. Se apropie cu grijă și nu-i veni a crede. În mijlocul câmpului, o iapă mare și grasă se chinuia să ciugulească niște fructe mici și rotunde de pe un arbust.
– Nu vă supărați, spuse băiatul, nu vreau să mă amestec nemotivat și nedorit în treburile altora, dar ce faceți în mijlocul câmpului și de ce mâncați fructele acestea ciudate.
Iapa înghiți în sec și se întoarse către băiat.
– Dar de unde ai știut băiete că te pot înțelege?
– V-am recunoscut din registrul lui Ramon, spunea acolo că sunteți Ileana și că aveți darul de a înțelege oamenii. Că sunteți cea mai dorită iapă ale acestor hotare pentru că sunteți singura care le poate spune oamenilor ce doresc caii și ce-i doare, astfel cavalerii știind de fiecare dată de ce au nevoie companionii lor.
– E adevărat ce spui băiete, ce vremuri, cât mai alergam de Ia un cal la altul pe câmpul de bătălie și cât am mai tras când am tradus liber dorințele măgarilor de Ia apus, aproape că-mi pierdusem vocea de câte lucruri doreau. Dar tu pui de om ce cauți aici, continuă Ileana, e ultimul loc în care m-aș gândi să întâlnesc pe cineva ca tine.
– O caut pe Mulga, vaca lui Ramon, a fugit de acasă și cred că încearcă să-și deschidă o
lăptărie srl.
– Ah … Mulga , de când nu ne-am mai întâlnit. Mi-e dor de ea, spuse Ileana. Uite cum facem, dacă îmi culegi destule boabe din arbustul acesta plin de spini, mie îmi vine greu să le culeg cu limba, te ajut. Trebuie să scap întâi de urticaria asta nenorocită.
– Urticarie? Se uită mirat copilul.
– Da… Am o intoleranță Ia unele alimente, dar și o inconștiență crasă, spuse Ileana zâmbind. Ieri nu m-am putut abține și am mâncat niște marmeladă de Ia Crocodilus, îl ști, ursul inului.
Băiatul nu putu mărturisi că nu-l cunoaște și preferă să dea din cap. Se apucă de cules și mâinile îi deveniră Ia fel ca picioarele, zgâriate și murdare.
– Până strângi cele zece kilograme de boabe eu trag un somn mic, spuse Ileana.
Băiatul munci jumătate de zi împins de dorul fetei și de dorința de a o vedea mai repede.
– Văd că ești vrednic, spuse Ileana, în timp ce înfuleca mormanul de boabe.
După ce termină și-și schimbă culoarea din bej în alb, explicându-i băiatului că așa fac caii când suferă de urticarie, îl luă în spinare și începu să sară rândurile de in. După o ora de țopăit ajunseră Ia sfârșitul lanului, în dreptul unui copac gigantic care avea o scorbură atât de mare încât ar fi încăput toată casa lui Ramon în ea.
Ileana, calmă, ca și cum ar mai fi fost de zeci de ori acolo, necheză puternic. Un alai de porci mistreți ieșiră în întâmpinare și-i poftiră înăuntru.
– Bine ați venit în breasla noastră, spuse unul.
– Intrați și mâncați niște marmeladă de Ia ursul inului, spuse altul…
Probabil datorită amintirilor dureroase Ileana îi întrerupse:
– Mulga tot se mai cearta cu Kulga? Tună iapa.
– Da, răspunse unul dintre porci deranjat evident de ceva, de trei zile se cearta dacă e 15
Mai sau 15 Iulie. Cred că li s-a întipărit idea în minte de prea multă repetare și acum continuă fără să-și dea seama că 15 Iunie a trecut de trei zile.
– Vrei sa spui Iulie, sări altul.
– Nu! Mai, am vrut să spun!
– Unde sunt? Sări Ileana deodată.
Porcii se conformară și îi conduseră Ia Mulga care stătea tolănită pe o stivă de fân și țipa la Kulga:
– Maiiiiii!!!!
– Iulieee, se auzi din celalalt capăt.
Băiatul se dădu jos și se îndreptă către Mulga:
– Îmi cer scuze că vă întrerup, decât să vă contraziceți nu credeți că ar fi mai bine să mergeți înapoi Ia Ramon și să continuați să creați cel mai bun lapte din regat?
– Poftim?!?! Sări Kulga. Mulga să dea cel mai bun lapte din regat? Cred că glumești copile, eu dau cel mai bun lapte din regat, d ‘asta am și plecat de la Pamon pentru că sunt destul de bună să-mi creez singură viitorul.
– Și tu ai gândit așa? întrebă Mulga îmbujorata uitându-se Ia Kulga, se vede că suntem surori.
– Da, dar și că de obicei ne pierdem timpul cu prostii în loc să ne întoarcem unde ne e locul și
să facem ce știm mai bine.
– Ai dreptate dragă, să mergem!
Mulga și Kunga își aleseră fiecare câte o ușă pe care scria ceva ciudat și pășiră înăuntru dispărând.
– Nu-ți fie frică, îi spuse Ileana copilului, urmează-o!
Cu frica în sân dar împins de iubire copilul trecu pragul și reapăru ca prin minune în spatele casei lui Ramon. Într-o scorbură mică două veverițe cam prostuțe comentau, ca de fiecare dată când cineva le folosea casa ca portal. Băiatul nici nu le luă în seamă și dădu buzna.
– Bine ai venit brav om, mi-ai făcut un mare serviciu și sper să accepți darul meu.
Ramon îi dărui o pereche de șireturi magice ce odată puse în încălțări îi dădeau puterea încălțatului să zboare.
– Cu ele în picioare o să poți zbura până Ia prietena ta. Sper din toată inima ca și fetița să fi fost Ia fel de curajoasă ca și tine și că te așteaptă acolo. A fost o adevărata plăcere să te cunosc spuse Ramon și se întoarse să o certe pe Mulga.
Copilul își luă zborul plin de emoția reîntâlnirii.
Ajunse sus și o văzu plângând în același loc în care o lăsase. De această dată nu ploaia îi brazda obrajii roșii ci lacrimile. Lacrimi ce se transformară pe loc în zâmbete și liniște. Totul în jurul lor parcă se stinse pălind în fața emoțiilor și simțurilor lor. Alergară unul către celalalt și băiatul o luă în brațe și o învârti chiar dacă știa că nu-i place.
Și au avut în continuare pofta de iubire. Și au rămas copii pentru ca e cel mai minunat lucru ce ți se poate întâmpla.
Pages: 1 2