Am împlinit treizeci și trei de ani, trei luni și douăzeci de ore, iar porii corpului meu sunt entuziasmați că trăiesc, că sunt vie, vie de tot ce mă-nconjoară și simt că nu am vârstă, ca vântul ce-mi răzbește fața ridată, doar este.
Este ca să-mi sufle în păr și să legene pomii pentru a-și face simțită prezența, sau să-i doboare la pământ când este mânios. Este ca să danseze cu frunzele, să gonească norii pentru a se bucura de soare, să aducă dorul miresmelor îndepărtate, este el.
El este vântul ideilor, dorurilor, amintirilor, iubirilor ce vin și ce pleacă, lăsând totul vraiște în urma sa, ca într-o ordine dezordonată numai de el știută la fel ca învălmășeala din ființa mea.
Ce dans grațios am dansat până acum fără să fi știut, am treizeci și trei de ani, dar nu am vârstă. Sunt ca vântul ce cântă din nou, mă cheamă la el, bate cu ramura pomului în geamul casei mele vrând să mă scoată afară să dansăm împreună pe simfonia culorilor de toamnă.