Secretul pe care nimeni nu mi l-a spus era ascuns atât de bine, căci am căutat peste tot după el, iar abia când am obosit căutând, în liniștea mintii, mi s-a arătat chiar în fața ochilor.
Unde ai putea ascunde ceva atât de prețios dacă nu acolo unde nimeni nu ar căuta, sub nasul tău.
Secretul era sentimentul cu care priveam lumea, precum proaspăta mamă ce se uită la pruncul ei și vede nesfârșitul. Tot așa în ochii privitorului inima îi oglindește ceea ce simte.
Să ajung la o iubire necondiționată ca cea a unei mame, mă gândesc că trebuie să te fi fost creat, pământul meu. Pământ iubit, poate te-am neglijat, poate te-am răsfățat, te-am lăsat să-ți faci de cap, dar ca fiul rătăcitor te primesc în văpaia dorului inimii mele știind cât ți-a fost de greu și neajutorat fiind te-am dezamăgit.
Lumea mea cu aripile smulse de cancere și războaie, de neputință și foamete, de nepăsare și fără speranță.. te iubesc! Bine ai venit acasă, am pregătit haine brodate pentru tine, apă sfântă pentru pielea-ți crăpată și bolnavă, povestește-mi întâmplările tale și primește-mi alinarea. Voi fi mereu aici pentru tine puiul meu drag.
Ș-apoi vom merge mână-n mână pe stradă și voi vedea în ochii fiecăruia o părticică din tine și voi iubi câte-o bucățică până ce te voi fi iubit pe de-a-ntregul, pământul meu iubit.
Și-n orice loc voi privi, oricât de diferit ar fi, te voi vedea pe tine. Iar acolo unde focul te-a ponegrit, voi aduce apă și voi sădi pomi; acolo unde mustește răutatea voi veni cu dragoste și înțelegere și voi înlătura cancerul; acolo unde banul a pus stăpânire, voi da din sărăcia mea cu inima deschisă o floare, un cântec, un gând bun, o mulțumire.
.. și într-o zi te voi vindeca de tot și atunci mă vei putea iubi înapoi ș-apoi îți vei întinde aripile și vom zbura în infinit.