Soarele meu

M-a trimis într-o misiune importantă văzând îndârjirea și dragostea de care dau dovadă, însă nu s-a gândit că-i voi duce dorul, că voi uita de toate câte sunt și suntem împreună, nu s-a gândit că încă nu eram destul de puternică, nici pe aproape pregătită pentru ce avea să fie.

Misiunea era simplă, să merg pe pământ să cresc, să învăț și să sădesc iubirea.

Simplu, m-am gândit, nu am nevoie de nimic altceva din ce am deja, dar el nu mi-a spus totul. Aveam să uit toată dragostea și toate cele ce eram, aveam să-l uit pe el și infinitul ce-l împărțeam împreună. Trebuia să o iau de la capăt și să învăț totul ca mai apoi să mă-ndrăgostesc iarăși de el.

Ca într-un joc fără reguli, finalul trebuia simțit, răbdarea drămuită, iar când nimic nu făcea sens trebuia să învăț din înțelepciune.

Trebuia să-mi fi văzut lacrimile curse în lipsa lui, neputința și dorința .. de ce m-a lăsat singură în lume? Cum să mai pot să dăruiesc iubire dacă m-a lăsat fără ea? Cum să simt dacă el nu mai este cu mine, dacă nu-mi răspunde la chemări, dacă nu-mi alină durerile și nu-mi șterge lacrimile?

Îl simt departe ca o dorință arzândă, îmi încălzește trupul când stau întinsă și-l aștept și-l chem dar nu pot decât să-l văd strălucind.

Soare al meu, de ce m-ai trimis aici? Lecții ce le tot învăț nu au nici o noimă, pentru ce toate astea dacă nu am dorința dogoritoare în inimă? Ce pot să ofer dacă sunt pustiită pe dinăuntru.

Vino și salvează-mă, ia-mă la tine dulce adiere. Usucă-mi lacrimile și învață-mă să zbor ca să ajung la tine să-ți simt savoarea pielii și să mi te amintesc ș-apoi să o luăm de la-nceput.

Dezgolește-mi trupul de sclavie și dă-mi bucăți din inima ta, sădește-mi în suflet magia ta ca mai apoi să pot continua a umbla pe pământ rodind iubirea.

..ce păr frumos am sub strălucirea ta.

Leave a Reply