Plimbându-se prin existență, o entitate extra-univers, a pătruns în norul vechi al cunoașterii Akasha.
Minunându-se de energia ce o simțea, a încercat să cunoască și să reproducă giganții de informație găsită. Ca un cufăr cu amintiri, comorile existenței erau scăldate acum în nerăbdarea celui ce le admira.
Vrând a le anima pentru a le putea simți mireasma, entitatea făcu niște marionete frumos colorate și balansate, începând să le plimbe de colo-colo ca la teatru de păpuși.
Văzând că nu-i de glumă, pentru a le putea regiza le-a dat câte puțin dintr-însa, însuflețindu-le.
Le-a trasat în linii mari scenariul dându-le mână liberă, senzația de unicitate și de actori principali în roluri importante. Piesa mergea bine, entitatea era încântată și mulțumită de ceea ce simțea, dar nu putu să nu bage de seamă sceneta iubirii în care se pierdea de fiecare dată când voia să o înțeleagă, pentru că ceea ce simțea nu numai că nu mai simțise niciodată dar era și foarte confuz.
Intrigat, încăpățânat și debusolat, entitatea făcu din acea scenetă o obsesie. Îi puse pe actori să o repete de mii și mii de ori până ce toți actorii fugiră în negura nopții neavând idee ce avea să-i aștepte.
Entitatea i-a dizolvat și i-a creat la loc, de data asta schimbând condițiile astfel încât să poată pricepe sceneta iubirii, însuflețind păpușile cu mai mult din el. Deși arătau diferit, de data asta toate păpușile erau la fel, ca doi papagali imitându-se reciproc. Neavând ce să simtă și dus la exasperare, entitatea a continuat să experimenteze cu păpușile, obsedat din ce în ce mai tare de scenetă.
Nu era chip să-i dea de cap și își luă o pauză pentru a înțelege de ce era așa de dificil acest pasaj atât de simplu, iar după îndelungi reflectări dându-și seama de complexitatea piesei, hotărî să se implice în mod direct și fără alte scenarii, condiții și reguli, înhămat cu hotărâre și răbdare, coborî în dualitatea sa pentru ceea ce avea să fie capodopera vieții sale.
De îndată și-a dat seama de greșeli începând să învețe din ele. Regretele i-au fost neiertătoare și a ales calea uitării. S-a delăsat, s-a înnobilat până ce nebunia nu l-a iertat și atunci a ales să renască și să o ia încet cu fiecare virtute dar și viciu în parte, ajungând să le măiestrească cu modestie pe toate în speranța de a înțelege iubirea.
Pregătit fiind, iubirea l-a luat pe nepregătite trecându-l prin toate virtuțile și viciile laolaltă copleșindu-l și întărâtându-l și mai tare.
Fără să stea pe gânduri, experiență după experiență, însetat de extazul iubirii, se lăsă purtat necondiționat și fără nici o reținere sau logică, de valul trăirilor.
Prins în mrejele iubirii, îmbătat de mireasma amintirilor cade în nostalgie vrând tot mai mult, contopindu-se într-un final cu norul ce i-a dat viață, Akasha.